(... zi de şcoală)
Bucuros că începe un nou an, că se schimbă lucrurile, că dispare Doamna Învăţătoare de anu' trecut, o babă puţin nebună şi cu multe idei fixe, care imi stricase media generala doar pentru că refuzam ideile şi metodele ei mult prea comuniste, ce-i drept cu un an înainte avusesem o învăţătoare tinerică care făcuse teste americăneşti pe noi, lucru ce-mi urcase democraţia la cap... Bucuros că probabil din N profesori n-or fi mulţi sclerozaţi ca baba... mă aşez cu colegii la careu. Nu aveam bucuria să-i revăd pentru că locuiam toţi în acelaşi kilometru pătrat, deci ne mai văzuserăm de-a lungul verii, însă aveam emoţii căci începeam clasa V-a. Probabil nu ştiam ca-i zice gimnaziu, sau oi fi ştiut?! Eram parcă mai deştept atunci decât acum. Anyway... Careu, festivitate, etc. ajungem în clasă cu diriginta, o parte din părinţi şi câţiva colegi noi, pe care îi stiam din cartier cu excepţia ei. TAM-TAM. "E frumoasă, dar se vede că e tocilară", am gândit eu, ceea ce era un mare pericol, aveam deja câteva colege plus un băiat cu care mă luptam pentru supremaţie, tot ce-mi trebuia era să crească numeric concurenţa.
Mult mai târziu am înţeles că aşa e în democraţie. Piaţa liberă presupune concurenţă.
OK. Deci Spălăcita era concurenţa!
Şi încep anul "foarte bine": nu ştiu dacă chiar în prima săptămână de şcoală, dar cel târziu în a doua, mi-am stricat prima impresie pe care puteam să o fac, în faţa a două profesoare şi bineînţeles a dirigintei din cauza Spălăcitei. Eu provocasem conflictul, dar tot eu o uram! Aflasem între timp că are 10 pe linie, ceea ce eu nu mai avusesem din clasa a III-a. O uram că învaţă, că e prea cuminte, nici măcar nu zâmbea la năzbâtiile mele, nu contează ale celorlalţi pentru că ale mele erau cele mai tari, o uram pentru că era fată, pentru că era frumoasă, pentru că-i stătea bine cu ochelari, pentru că scria cu stiloul, pentru orice.
Cu timpul am realizat că n-am oricum şanse la podium... aşa că de ce să mă lupt, e obositor să înveţi, plus că nu era nimic amuzant să fii tocilar. Însă destul de curând am realizat şi eu, ce ziceau toţi: că-mi place de Spălăcită.
Nu mai ştiu şirul evenimentelor dar până la vacanţa de iarnă eram prieten cu blonda tocilară.
Şi deşi eram mândru, căci era râvnită de mulţi, ea tot mă enerva.
De exemplu nu voia să vină la mine acasă să vedem împreună nuş' ce desene animate erau înainte de scoală, şi dacă mă duceam s-o iau de acasă le pierdeam, pentru că ea locuia mult mai departe şi în timpul difuzării eram deja în tramvai în drum spre şcoală. Pe de altă parte venea la mine după scoală joia să vadă nuş' ce telenovelă, dar doar joia pentru că ieşeam mai târziu decât de obicei şi n-ajungea acasă în timp util.
Altă chestie, mă stresa cu temele şi învăţatul, cu timpul ajunsese o condiţie a existenţei prieteniei noastre. Plus că ea nu ieşea afară, decât foarte rar, în week-end-uri. Puteam merge la ea acasă, probabil şi zilnic, dar era vorba de teme. Nasol. Aşa că eu bântuiam cartierul şi parcul şi ea era acasă învăţa.
Mă întreb acum dacă ar face la fel?
Eu sigur aş trimite'o la mol cu fetele, numa' să mă lase în pace cu netu', jocurile sau mai ştiu eu ce ale mele.
Bucuros că începe un nou an, că se schimbă lucrurile, că dispare Doamna Învăţătoare de anu' trecut, o babă puţin nebună şi cu multe idei fixe, care imi stricase media generala doar pentru că refuzam ideile şi metodele ei mult prea comuniste, ce-i drept cu un an înainte avusesem o învăţătoare tinerică care făcuse teste americăneşti pe noi, lucru ce-mi urcase democraţia la cap... Bucuros că probabil din N profesori n-or fi mulţi sclerozaţi ca baba... mă aşez cu colegii la careu. Nu aveam bucuria să-i revăd pentru că locuiam toţi în acelaşi kilometru pătrat, deci ne mai văzuserăm de-a lungul verii, însă aveam emoţii căci începeam clasa V-a. Probabil nu ştiam ca-i zice gimnaziu, sau oi fi ştiut?! Eram parcă mai deştept atunci decât acum. Anyway... Careu, festivitate, etc. ajungem în clasă cu diriginta, o parte din părinţi şi câţiva colegi noi, pe care îi stiam din cartier cu excepţia ei. TAM-TAM. "E frumoasă, dar se vede că e tocilară", am gândit eu, ceea ce era un mare pericol, aveam deja câteva colege plus un băiat cu care mă luptam pentru supremaţie, tot ce-mi trebuia era să crească numeric concurenţa.
Mult mai târziu am înţeles că aşa e în democraţie. Piaţa liberă presupune concurenţă.
OK. Deci Spălăcita era concurenţa!
Şi încep anul "foarte bine": nu ştiu dacă chiar în prima săptămână de şcoală, dar cel târziu în a doua, mi-am stricat prima impresie pe care puteam să o fac, în faţa a două profesoare şi bineînţeles a dirigintei din cauza Spălăcitei. Eu provocasem conflictul, dar tot eu o uram! Aflasem între timp că are 10 pe linie, ceea ce eu nu mai avusesem din clasa a III-a. O uram că învaţă, că e prea cuminte, nici măcar nu zâmbea la năzbâtiile mele, nu contează ale celorlalţi pentru că ale mele erau cele mai tari, o uram pentru că era fată, pentru că era frumoasă, pentru că-i stătea bine cu ochelari, pentru că scria cu stiloul, pentru orice.
Cu timpul am realizat că n-am oricum şanse la podium... aşa că de ce să mă lupt, e obositor să înveţi, plus că nu era nimic amuzant să fii tocilar. Însă destul de curând am realizat şi eu, ce ziceau toţi: că-mi place de Spălăcită.
Nu mai ştiu şirul evenimentelor dar până la vacanţa de iarnă eram prieten cu blonda tocilară.
Şi deşi eram mândru, căci era râvnită de mulţi, ea tot mă enerva.
De exemplu nu voia să vină la mine acasă să vedem împreună nuş' ce desene animate erau înainte de scoală, şi dacă mă duceam s-o iau de acasă le pierdeam, pentru că ea locuia mult mai departe şi în timpul difuzării eram deja în tramvai în drum spre şcoală. Pe de altă parte venea la mine după scoală joia să vadă nuş' ce telenovelă, dar doar joia pentru că ieşeam mai târziu decât de obicei şi n-ajungea acasă în timp util.
Altă chestie, mă stresa cu temele şi învăţatul, cu timpul ajunsese o condiţie a existenţei prieteniei noastre. Plus că ea nu ieşea afară, decât foarte rar, în week-end-uri. Puteam merge la ea acasă, probabil şi zilnic, dar era vorba de teme. Nasol. Aşa că eu bântuiam cartierul şi parcul şi ea era acasă învăţa.
Mă întreb acum dacă ar face la fel?
Eu sigur aş trimite'o la mol cu fetele, numa' să mă lase în pace cu netu', jocurile sau mai ştiu eu ce ale mele.
